Avortul la cerere: uşurare sau durere ?
Din momentul în care a fost aprobat de lege, avortul a devenit principala metodă contraceptiva utilizată la noi. In 1990 marea majoritate a femeilor nu aveau cunoştinte despre contracepţie, iar avortul la cerere era considerat ca firesc. Anii au trecut, iar introducerea centrelor de planificare familială, care au promovat metodele contraceptive, au modificat mentalitatea femeilor faţă de avort. Sentimentul lor de culpabilitate a crescut. S-a observat o scădere a numărului avorturilor, nu mai exista mentalitatea că altă soluţie nu mai există, şi deci femeia nu are de ales. Faptul că există şi alte soluţii le-a crescut sentimentul vinovăţiei. Pentru femeile care solicită întreruperea unei sarcini, după terminarea intervenţiei chirurgicale apare un sentiment de uşurare pentru povara ce le-a apăsat o vreme. O sarcină nedorită generează tensiune si agitaţie. Panica, spaima, furia ptr. situaţia în care se află pe de o parte, teama de intervenţia chirurgicală pe de altă parte, şi culpabilitatea care o simt ptr. că sunt nevoite sa opreasca o viaţă, le aduc într-o stare psihică specială.
In 1980, Asociaţia Psihiatrică Americană a recunoscut în mod oficial sindromul post-avort ( SPA) ca fiind un sindrom real, caracterizat de simptome distincte, specifice, care pot fi diagnosticate ca “tulburare emotională post-traumatică”.
Reacţiile psihice întalnite la femeile care au sindromul SPA sunt: durere, nelinişte, deprimare, ruşine, dispreţul faţă de sine, ura faţă de sine, aversiune faţă de partener, regretul, tulburări de somn, tulburări digestive, vise obsesive, coşmaruri, aversiune faţă de relaţiile sexuale, alterarea comunicării cu partenerul, plânsul, sentimentul eşecului şi al golului interior, reacţii exagerate la sperieturi, izbucniri explozive de ostilitate, pierderea interesului ptr. evenimentele cotidiene, lipsa de energie, slabă putere de concentrare.
Nu toate femeile care au suferit un avort suferă de SPA, dar toate sunt expuse pentru că au trecut prin evenimente care pot genera la orice persoană tulburări psihice: o moarte neaşteptată, moartea unui copil, vinovăţia supravieţuitorului (Dr. Joanne Angelo-1986).
Chiar dacă avortul este o alegere sau o necesitate medicală, el înseamnă pierderea unui copil, o experienţă a morţii, care nu poate să nu lase urme.
Experienţa fiecărei femei este unică. Motivaţiile pentru avort sunt diferite de la caz la caz. Încercând să gasească cât mai multe motivatii raţionale, se străduiesc sa-şi reducă culpabilitatea, să se împace cu sine, cu propriile valori morale, încearcă să-şi depăşească durerea.
Conform dicţionarului de psihologie, durerea este “o senzaţie neplăcută de origine fizică sau psihică, senzaţie care provoacă o reacţie a organismului, în general o conduită de evitare “. Funcţia durerii este să provoace o reacţie de apărare a organismului.
În cazul pierderilor, durerea ocupă un loc important. În literatura de specialitate se vorbeşte de trauma şi durerea provocate de experienţele traumatice care nu sunt hotărâte de persoanele care le experimentează. Atunci ce putem spune despre traumele prin care trec persoanele care aleg singure suprimarea unei vieţi şi în special a vieţii viitorului lor copil, care chiar generează, mai mult sau mai puţin conştient, experimentarea acestui eveniment traumatic.
Se realizează în final o adaptare la aceste situaţii, dar care este preţul acestei adaptări? Femeile îşi acceptă deciziile învelindu-se în raţionalizări conştiente de tot felul, dar aceste decizii le vor însoţi în toate situaţiile viitoare. Această experienţă le generează o schimbare în comportament, în relaţiile cu ceilalţi, în special cu partenerul, mai ales atunci când, inconştient, ele au aşteptat ca acesta să le ceară să păstreze copilul. Anxietatea, tensiunea şi toate modificările somatice generate de avort duc la viitoare probleme de sănătate.
După intervenţia chirurgicală vor începe să apară diferite disfuncţii organice, la unele începând chiar după chiuretaj (ex: sângerări postabortum, diferite infecţii vaginale, mergând până la sinechie uterină, sterilitate, pe care o vor descoperi mai tarziu). Influenţa traumei se menţine chiar dacă intervenţia este acceptată, chiar dorită. Numărul chiuretajelor pe care le poate accepta o persoană este diferit. Unele femei, după un prim chiuretaj, devin foarte responsabile şi nu-l vor mai repeta niciodată. Altele, deşi la fiecare avort îşi promit că nu se va mai repeta, ajung chiar la 15-18-20 avorturi la cerere. Este şi metoda prin care se pedepsesc mereu, pentru diferite situaţii, sau îl pedepsesc pe partener.
Faptul că au decis să suprime o viaţă, le va însoţi mereu şi va avea efecte şi asupra generaţiilor următoare, fiind afectată continuitatea.
Suferinţa generată de pierdere diferă de la o persoană la alta. Unele reuşesc cu greu să trăiască cu propriile decizii, mai ales când acestea includ moartea propriului copil. În centrele de planificare familială există postere cu aceşti copii nenăscuţi. Citindu-le înainte de avort, le ajută să conştientizeze gravitatea deciziei. Sentimentele sunt la fel de acute chiar dacă avortul este generat de o boală somatică care-l impune, sau numai de motive raţionale (lipsa unui soţ, moartea soţului, lipsuri materiale, existenţa mai multor copii).
Cele mai multe femei, dupa avort, se aruncă pe pat, ca şi când nu mai pot nici măcar să se aşeze, îşi bagă faţa în pernă şi plâng: unele plâng pentru durerile fizice pe care le simt, altele plâng pur şi simplu.
La unele femei, din ce în ce mai multe avorturi le creşte anxietatea, nefericirea, izolarea, altele devin imune şi odată cu creşterea numărului de avorturi spun că s-au obişnuit, că nu mai simt nimic, că aşa este viaţa. Nu sunt supărate pe ele ci pe soţii lor, din cauza cărora li se întâmplă asta. Ele îşi dezvoltă o schemă de neajutorare pentru a se adapta realitaţii. Această schemă le ajută să le scadă stima de sine şi să nu apară sentimentele de culpabilitate. Neajutorarea este unul din mecanismele de apărare cel mai facil. Altfel ar fi devastate de deciziile lor. Este o cale de a supravieţui fără pierderi prea mari. Iar ele trebuie să supravieţuiasca. O altă modalitate de apărare este îngheţarea emoţională (I. Mitrofan, D.Buzducea). Aceasta înseamnă diminuarea capacitaţii de a simţi, evitarea gândurilor şi sentimentelor legate de chiuretaj, chiar imposibilitatea de a plânge. Imediat după intervenţia chirurgicală, se gândesc la ce urmează să facă, ignorând intervenţia care doar ce s-a terminat.
Starea psihică specială ante si post abortum a acestor femei este o stare de criză care necesită asistare psihologică. Din nefericire, la noi nu există specialişti în acest domeniu, sau chiar dacă exista în unele instituţii sanitare, aceştia sunt foarte puţini. Aceste femei ar avea nevoie de o consiliere psihologică care să vizeze reconstructia Eu-lui, împăcarea cu sine, scăderea depresiei şi obligatoriu scăderea numărului de astfel de situaţii. Femeile ar trebui ajutate sa înţeleagă ce le determină să ajungă în această situaţie, să înţeleagă ce înseamnă adaptarea la aceste situaţii şi care este preţul acestei adaptări. Şi aceasta nu numai din punctul de vedere al tributului somatic, cât şi din punct de vedere al evoluţiei psihice.
BIBLIOGRAFIE
Mitrofan,Iolanda.Buzducea Doru-Psihologia pierderii şi terapia durerii,Editura Albedo,Bucureşti,1999
Michels,Nancy-Recuperarea emoţionala a femeilor după avort,Imprimeria de Vest R.A.,Oradea,1997
Sillamy,Norbert-Dicţionar de psihologie,Editura Univers Enciclopedic,Bucureşti,1996
Agresivitatea-caracteristică comună gravidelor care solicită chiuretajul uterin şi gravidelor cu sarcini disfuncţionale
Sarcinile disfuncționale sunt sarcinile în evoluția cărora apar la un moment dat una sau mai multe modificări somatice patogene, pasagere, repetitive, care se pot rezolva sau care pot duce la pierderea sarcinii (avort, oprire în evoluţie, făt mort), la femeile care anterior rămânerii însărcinate erau clinic sănătoase. Gravidele care renunţă la sarcină (solicitând avortul) şi gravidele care prezintă tulburări psihoorganice semnificative în timpul evoluţiei sarcinii (sarcini disfuncţionale) au un element comun în structura de personalitate: agresivitatea împotriva copilului nenăscut. În cazul celor care solicită chiuretajul, agresivitatea este atât conștientă cât și inconștientă și dorința de a opri dezvoltarea fătului este voluntară. În cazul gravidelor cu sarcini disfuncţionale agresivitatea, ostilitatea este numai inconștientă. Conștient ele doresc copilul, dar inconștient sabotează evoluția sănătoasă a fătului. Este vorba de decizia inconștientă de a nu avea sarcina, de a renunța la sarcină, de a se teme de sarcină, sau de viitorul copil (dorință inautentică de a avea copii, respingerea sarcinii, respingerea copilului, respingerea identităţii feminine). Dorinţele cu conţinut agresiv sunt refulate în inconştient (conform teoriei freudiene). Conflictele inconştiente legate de agresivitate se manifestă sub forma viselor, actelor ratate şi simptomelor. Continuând această idee se constată manifestarea conflictelor inconştiente legate de agresivitate şi sub forma avorturilor la cerere (a unei sarcini nedorite), avorturilor spontane sau a sarcinilor disfuncţionale. Se evidenţiază existenţa unui nucleu de agresivitate în structura de personalitate atât la femeile însărcinate care optează pentru întreruperea sarcinii cât şi la femeile cu sarcini disfuncţionale. La gravidele care îşi doresc copilul, deși sarcina este asumată conștient, evitarea/negarea/respingerea inconștientă este un mecanism defensiv prezent. În alți termeni pulsiunea inconștientă a mamei este de agresare a procesului de dezvoltare a fătului, ceea ce corelează cu apariția modificărilor somatice patogene care generează amenințarea/iminența de avort. Din acest motiv gravidele pot fi supuse chiar cerclajului uterin.
COMPORTAMENTUL CONTRAMATERNAL LA GRAVIDELE CU SARCINI DISFUNCŢIONALE
ABSTRACT: Există tot mai multe femei sănătoase clinic care rămân însărcinate după un timp de aşteptare destul de mare, care au sarcini cu probleme sau care pierd sarcina, uneori şi în luni mari sau au sarcini cu feţi malformaţi. La femeile sănătoase clinic anterior rămânerii însărcinate apar sarcini disfuncţionale datorită confictelor inconştiente. Aceste sarcini disfuncţionale sunt sarcini autoimpuse datorate unor motive preluate, moştenite sau datorate unor motive pervertite ale maternităţii. Pe parcursul evoluţiei acestor sarcini, femeile gravide dezvoltă un comportament contramaternal datorat unui nucleu de agresivitate existent în structura de personalitate.
Cuvinte cheie: sarcini disfuncţionale, comportament contramaternal, sarcini autoimpuse, conflicte inconştiente, agresivitate.
INTRODUCERE
Cercetările au demonstrat că 80% dintre sarcini se desfăşoară normal, iar 20% prezintă complicaţii, care necesită asistenţă medicală. Medicina perinatală manifestă un viu interes pentru perioada de sarcină, pentru locul ocupat de sarcină în economia psihică a femeii gravide. Maternitatea nu este pentru toate femeile o perioadă de fericire, de împlinire, de vise care devin realitate. Pentru unele este o perioadă de îndoieli, stres, angoasă şi chiar de tulburări extrem de grave. Dorinţa de a aduce pe lume un copil este sabotată de diferite obstacole medicale, psihologice, genetice, socio-economice. Toate femeile au “softul” care le permite să rămână însărcinate cu uşurinţă, să ducă o sarcină la termen, fără dificultăţi şi să nască normal, natural fără a considera sau a percepe sarcina sau naşterea o etapă traumatică din viața lor, respectiv un eveniment psihologic traumatizant. Este un “soft” integrator al sarcinii, care este responsabil cu integrarea a “ceva străin” în propriul corp şi cu unificarea într-o bună evoluţie fiziologică a unui organism străin. De asemenea, acesta asigură acomodarea afectivă, cognitivă, fiziologică, reglatorie şi comportamentală. Foarte multe femei aduc pe lume copii fără dificultăți, atunci când își doresc și chiar și atunci când nu urmăresc acest scop. Numeroase femei au posibilitatea să hotărască asupra unei sarcini, care, din greșeală, din neatenție sau din cine știe ce alt motiv, a debutat. Ele decid ce conduită adoptă în legătură cu sarcina respectivă (o finalizează sau renunță la ea). Dar există femei care nu rămân însărcinate, sau rămân foarte greu, după ani de aşteptare sau care se confruntă cu dificultăţi somatice în cursul sarcinii. Acestea sunt abateri de la modul normal al evoluției unei femei sănătoase. Când se produc aceste abateri, în ce context, cine le influențează și prin ce se deosebesc unele femei de altele? Din punct de vedere fiziologic, anatomic, femeile nu se deosebesc unele de altele. Nu vorbim aici de situațiile patologice, ci ne referim la situațiile normale, fiziologice. De ce majoritatea femeilor sunt fericite că sunt mămici și altele sunt nefericite, triste, se străduiesc, se chinuiesc să atingă acest obiectiv. De ce unele femei nu fac nici un efort pentru a putea da naștere unui bebeluș, iar altele fac multiple tratamente, acestea soldându-se, câteodată, cu eșecuri. Sunt femei care stau internate în spital foarte mult timp sau chiar aproape toată sarcina, fac tratamente și în timpul spitalizării, sunt imobilizate la pat. În concluzie, aceste femei nu se mai raportează la sarcină ca niște femei sănătoase. Devin oarecum femei „bolnave‟, deși din punct de vedere fizic sunt sănătoase.
Aspecte teoretice
În timpul sarcinii au loc o serie de modificări ale organismului gravidei, modificări anatomice și funcționale la nivelul tuturor organelor și sistemelor. Destinația acestor modificări și transformări este pregătirea organismului matern în vederea dezvoltării și finalizării produsului de concepție.
Din punct de vedere psihologic o sarcină disfuncțională este o sarcină în evoluția căreia apar la un moment dat una sau mai multe modificări somatice patogene, pasagere, repetitive, care se pot rezolva sau care pot duce la pierderea sarcinii. Sarcinile disfuncţionale privesc tulburarea funcţiei reproducătoare prin reducerea adaptării sau integrării acesteia la femeile care anterior rămânerii însărcinate erau clinic sănătoase. Aceste gravide acuză diferite simptome cum ar fi: grețuri, vărsături, stare febrilă, dureri sau usturimi la urinat, dureri lomboabdominale, contracții, sângerări, creşteri ale tensiunii arteriale. Toate aceste acuze sunt modificări somatice, care perturbă evoluția unei sarcini. Ele sunt diagnosticate din punct de vedere medical și grupate în următoarele afecțiuni : ameninţare de avort, iminenţă de avort, disgravidie emetizantă, ameninţare de naştere prematură etc. În funcţie de sistemul fiziologic lezat, afecţiunile care pot apărea în perioada sarcinii sunt următoarele: infecţii urinare, cistite, anemii, varice, diabet, HTA, viroze pulmonare, pneumonii, astm bronşic etc
Simptomele somatice neexplicate sunt manifestări ale conflictelor inconștiente, ale modelelor comportamentale sau ale disfuncționalităților familiale. Influențele somatopsihice și psihosomatice asupra organismului nu mai sunt un secret pentru nimeni (R. Rășcanu, 1997). Somatizarea este o problemă majoră de sănătate în timpul sarcinii, simptomele funcționale sunt primele care generează începerea tratamentului medicamentos, și de cele mai multe ori incapacitatea socială. Gravidele cu acuzele somatice neexplicate sunt adesea investigate în extenso, spitalizate și supuse procedurilor de investigare medicală și tratamentelor medicamentoase, în care polipragmazia se împletește cu metode terapeutice costisitoare și care pot crea boli iatrogene. Aceste perturbări somatice pot abate de la desfăşurarea normală o sarcină, dar pot fi şi rezolvate cu ajutorul medicinei. Ultima problemă cu care se poate confrunta gravida și care pune capăt evoluției sarcinii sale este oprirea în evoluție a acesteia, transformarea ei într-o sarcină ectopică sau pierderea sarcinii prin avort spontan, prin naștere prematură sau prin moartea fătului în uter.
Concluzii În cazul sarcinilor disfuncţionale, nevoia de a avea un copil este o nevoie numai conștientă, această nevoie nu este autentică, nu este a lor personală, ci este o nevoie preluată, moștenită. O astfel de nevoie dă naștere unei sarcini autoimpuse. Motivele dorinței conștiente a unui copil pot fi nevoia de a avea un urmaș (aceasta fiind împlinirea supremă a destinului), nevoia de a avea un copil cu rol reparator al neîmplinirilor personale (acest copil va realiza tot ce n-au putut realiza ele, va repara toate eșecurile), nevoia de a consolida o relație sau de a forța o relație. Cu cât îşi doresc mai mult copilul din motivele expuse mai sus cu atât se responsabilizează mai mult. Responsabilitatea exagerată influenţează abilitatea corpului de a da naştere, în sensul obstrucţionării acesteia. Cu cât preocuparea, dorinţa conştientă atinge performanţe crescute, cu atât eşecul este mai posibil. Gravidele cu probleme rămân la un mod de exprimare preverbal (prin corp). Ele nu știu să se exprime sau nu doresc să se exprime. O persoană care-și comunică foarte bine emoțiile și trăirile nu va avea o sarcină disfuncțională. Această modalitate de exprimare o învață fetița în copilărie în funcție de modelul matern. Un mod particular al comunicării nonverbale îl constitue comunicarea prin intermediul simptomelor, comunicarea prin intermediul organismului. Aceste gravide comunică prin intermediul simptomelor, prin intermediul afecţiunilor cu care sunt diagnosticate.
Simptomele somatice pot avea funcția de apărare permițând exprimarea unei anumite suferințe și ținând în afara câmpului conștienței dorințele inacceptabile (nu vreau acest copil, îmi doresc să dispară). Versiunea modernă a acestei abordări consideră că simptomele somatice funcționează ca mecanisme de apărare servind drept expresie a suferinței pentru a permite depresiei sau anxietății subiacente să rămână în afara conștiinței. Aceste paciente își exprimă suferința psihologică cu ajutorul organismului Consider că înțelegerea acestor fenomene de somatizare în raport cu graviditatea va conduce la explicarea anumitor afecțiuni care apar în timpul sarcinii și va contribui la modificarea conduitei în aceste cazuri.
Putem spune că diferitele afecţiuni somatice care debutează în perioada gravidităţii sunt rezultatul unui comportament contramaternal.
Frustrările generate de nemulțumire asociate în diferite sectoare ale vieții (materiale, parteneriale, profesionale) dublate de o atitudine critică, intolerantă se impun ca o trăsătură de bază caracteristică femeilor gravide predispuse la iminență de avort. Atitudinea critică și intolerantă conectează și o atitudine critică, intolerantă la adresa fătului. Inconștient se configurează un comportament contramaternal, axat pe atitudinea agresivă, distructivă, de nonacceptare a fătului. Această tendință inconștientă se transmite și la nivelul corpului generând o reactivitate fiziologică pe măsură (pericol de expulzie a fătului). Dorinţa de a avea copii poate să coexiste cu refuzul sarcinii, sau poate să fie rezultatul unor motive pervertite ale maternităţii. Comportamentul contramaternal este generat de un conflictul psihic care provoacă şi o mare culpabilitate la femeile gravide. Această culpabilitate poate determina dezvoltarea unui sentiment de ură față de făt. Acumulând nemulţumiri şi faţă de evoluţia sarcinii care necesită tratamente medicamentoase, controale periodice, repaus la pat, acasă, chiar întreruperea activităţilor, uneori şi internări se creează frustrări, care sunt descărcate pintr-o agresivitate inconştientă fie asupra propiului corp, fie asupra bebeluşului. Agresivitatea, ostilitatea este numai inconștientă. Conștient ele doresc copilul, adică fațada este de iubire, acceptare, dorință. În schimb, inconștient sabotează evoluția sănătoasă a fătului. Este vorba de decizia inconștientă de a nu avea sarcina, de a renunța la sarcină, de a se teme de sarcină, sau de viitorul copil (dorință inautentică de a avea copii, respingerea sarcinii, respingerea copilului). Ele oscilează între o nevoie nesatisfăcută (nevoia de a avea copilul) și culpabilitate (izvorâtă din neputință și din credinţa că ea ca mamă nu este tocmai „în regulă”), trăind un eşec al rolului maternal. Dorinţele cu conţinut agresiv sunt refulate în inconştient (conform teoriei freudiene). Conflictele inconştiente legate de agresivitate se manifestă sub forma viselor, actelor ratate şi simptomelor. Prelungind această idee putem afirma că, conflictele inconştiente legate de agresivitate se manifestă şi sub forma avorturilor la cerere (a unei sarcini nedorite) sau a avorturilor spontane. Se constată existenţa unui nucleu de agresivitate în structura de personalitate la femeile cu sarcini disfuncţionale. Satisfacţia personală în toate sectoarele vieţii influenţează modul cum decurge o sarcină. Dispoziţia generată de satisfacţie își pune amprenta asupra stării de sănătate şi dezvoltă anumite convingeri. Aceste convingeri influențează modurile de răspuns la experienţele pe care le traversează gravidele, în sensul că pot facilita sau bloca funcţiile organismului. Chiar dacă sarcina este dorită, aceasta nu este acceptată la nivel inconștient, pentru că la baza dorinței de a avea un copil există motivații inautentice (vor un copil care ar face parte din achizițiile și puterea lor de a dovedi ceva fără a corespunde nevoilor materne, afective de îngrijire și de creștere, de asumare necondiționată a creșterii unui copil) și motivații inconștiente pervertite ale maternității (șantaj pentru menținerea unei relații, pedeapsă pentru partener, motivaţie pentru schimbarea partenerului, copil reparator sau surogat care este forțat să trăiască în locul unui copil pierdut). Organismul, corpul nu poate minți. Și când acesta semnalizează că nu-i este bine, trebuie ținut cont de ceea ce comunică. Este important să nu excludem în mod rutinier simptomele gravidelor care anterior rămânerii însărcinate nu au prezentat nicio o afecţiune ginecologică sau de altă natură care să explice sarcinile disfuncţionale sau avorturile spontane. În urma aplicării chestionarului modificărilor emoționale percepute din momentul conștientizării sarcinii s-au obţinut răspunsuri în ceea ce priveşte tristețea, insomniile și situaţiile în care plâng. Acest rezultat l-am interpretat în sensul că, în aceste cazuri sarcina generează corpului o stare de disconfort. Dacă ar respecta atenționările simptomatologice inteligente ale corpului, a cărei înțelepciune naturală stă de pază, ar putea înțelege de ce acesta exprimă suferință, opunându-se în acest fel sarcinii. O gravidă care își asumă sarcina, se bucură de această stare și în aceste condiții, datorită modificărilor hormonale, ea doarme, eventual mai mult decât de obicei, mănâncă, poate și mai mult decât înainte de a rămâne însărcinată, pentru că bucuria înseamnă un apetit alimentar în limite normale, un somn bun. Ea nu va fi spitalizată decât cu ocazia nașterii. Dar spre deosebire de celelalte boli pentru care oamenii stau internați în spital, în aceste cazuri deși gravidele sunt internate în spital și etichetate ca bolnave, aceste “boli” au o mare încărcătură emoțional-afectivă. Este un aspect particular al acestor “bolnave”. Cultura, educația, structura de personalitate, transmiterile transgeneraţionale au un rol foarte important în geneza și evoluția acestor “bolnave”.Femeile care au în familii modele de respingere conștientă sau inconștientă a copiilor somatizează pe parcursul unei sarcini dorite, putând ajunge chiar până la avort spontan sau la o sarcină oprită în evoluție.
S-a confirmat faptul că existența în familie a unor patternuri de respingere a copiilor (mama a făcut avorturi, există adopții sau abandonuri în familie), sau existența unor respingeri datorită atitudinii față de copii („copiii sunt o pacoste, copiii se cresc cu sacrificii, este greu să crești copii, copiii te bagă în mormânt” etc) poate perturba funcția reproducătoare. Ele își asumă inconștient stoparea continuității transfamiliale, refuză sarcinile pentru a fi loiale familiei. Aceste patternuri ambivalente față de copii preluate din familiile de origine pot crea o confuzie în asumarea identității maternale.
În urma cercetării s-a constatat existenţa traumelor de abandon la gravidele investigate. Experiența copilăriei a fost marcată de divorțul părinților, decesul unuia dintre ei, încredințarea spre creștere bunicilor, abandonul sau adopția. Relevant pentru cercetare aceasta a fost constatarea că majoritatea femeilor gravide nu au fost crescute de propria mamă. Pentru a deveni mamă este nevoie de un atașament față de propria mamă încă de la începutul existenței. Bydlowski numește aceasta „homosexualitate feminină de naștere”. Groddeck (1960) consideră că o femeie prin propria naștere, devine o prelungire a propriei mame, își întâlnește propria mamă, dar face în același timp și o separare de aceasta. În cazul femeilor care au suferit o anxietate de abandon în raport cu propria mamă ele nu au sentimente de atașament, ci sentimente de ură împotriva celei care le-a făcut să sufere abandonul. Și atunci lipsa unor imagini ale maternității le determină confuzia de a se înscrie în continuitate. Mizele sunt inconștiente și reflectă afaceri familiale nerezolvate din copilărie și din adolescență.
Unele dintre aceste gravide trăiesc adevărate drame accentuând tulburările de fond ce se însoțesc de anxietate generată de sentimentul de culpabilitate, inferioritate și eventual de rușine. Femeile acestea ajung să se izoleze, să se închidă în sine. Pe fondul acesta psihotraumatizant, pot dezvolta nevroze, depresii. Interesant este și sindromul de preexternare, în cazurile în care problemele lor somatice sunt rezolvate și sunt anunțate că pot merge acasă. Devin disperate și fac orice să împiedice externarea (convingerea medicului, șantaj emoțional, sau chiar resomatizări). Încărcătura emoțională este direct proporțională cu nivelul de cultură, modelul educațional şi nivelul agresivităţii inconştiente. Trebuie să înțelegem starea psihică a acestor femei care se străduiesc să aducă pe lume un copil, focalizându-se rigid pe acest obiectiv, pierzând contactul cu ele. Am putea vorbi în aceste cazuri şi de existenţa unei depresii mascate. Unele consideră starea lor (obosite, nemulţumite, suferinde, uneori chiar apatice) ca fiind expresia acuzelor somatice și neagă sentimentele cu care se confruntă. Iritabilitatea crescută, tendința de a reacționa la diverse situații prin furie, prin blamarea altor persoane sau printr-un sentiment de frustrare pot fi explicate printr-o stare depresivă negată. Putem vorbi în aceste situații, cel puțin de o stare depresiv-anxioasă mascată.
Statutul marital şi calitatea relației de cuplu contribuie la apariția disfuncționalităților în timpul sarcinii. Cu toate că relația maritală și satisfacția în relație ar trebuie să securizeze gravida, să-i creeze sentimente de echilibru și stabilitate, împiedicând apariţia disfuncționalităților în timpul sarcinii se constată că aceasta nu se întâmplă. Putem considera că o anumită lipsă de securizare maritală este determinată de decizia care a stat la baza căsătoriei.
Decizia aceasta nu s-a bazat pe factori fizici, pe factori de compatibilitate, care sunt o sursă ce alimentează stabilitatea relației. Sunt într-adevăr căsătorii voluntare, dar sunt autoimpuse datorită normelor sociale, inautentice……..
… Neacceptarea/respingerea situației se exprimă prin „nu vreau să văd, nu vreau să aud”. Corpul reprezintă un loc al conflictelor între diverse trebuințe, de aceea este relevant pentru cercetarea noastră. În situația de graviditate, corpul are o semnificație afectivă intensă deoarece el este casa în care va trăi viitorul copil timp de aproximativ 9 luni. Neacceptarea psihologică a sarcinii generează respingerea inconștientă a copilului. Această concluzie susține necesitatea unui examen psihologic de finețe bazat pe teste proiective încă din fazele inițiale ale sarcinii, ceea ce ne-ar putea ajuta într-un prognostic dinamic util privind evoluția sarcinii și riscul, în lunile finale, de expulzare prematură a fătului. Astfel, examenul psihologic proiectiv devine un adjuvant extrem de util în monitorizarea și susținerea terapeutică a actului medical pre și perinatal. Contribuția asocierii examenului psihologic proiectiv și a psihoterapiei de suport scade cu certitudine iminența de avort. Experiența pe care am parcurs-o în această cercetare susține că nașterea s-a produs la termen cu toate că au existat momente dificile în evoluția sarcinii, s-a facilitat menținerea sarcinii până la termen. Am constatat că două fenomene bine articulate chimioterapia și psihoterapia cresc posibilitatea de menținere și finalizare a sarcinii.
BIBLIOGRAFIE
Ancăr V., Ionescu C. (2000), Obstetrică, Editura Medicală Naţională.
Freud S., (2000), Opere, Vol. III-Psihologia inconstientului, Editura Trei.
Freud S., (1905), Trois essais sur la théorie sexuelle, trad. Franc., Paris, Folio/Essais 1985.
Mitrofan Iolanda, Ciuperca Cristian, (1998), „Incursiune în psihosociologia și psihosexologia familiei‟, Editura Press Mihaela.
Mitrofan Iolanda, Ciupercă Cristian, (2002), Psihologia și terapia cuplului, Editura Sper.
Rășcanu R, (1997), Psihologie medicală și asistență socială, Editura Societatea Știință & Tehnică, București, 1997
Vârtej P., Vârtej I., (2003), Ginecologie Endocrinologică, Editura Bic All, Bucureşti.